Ce este ?
În cadrul consilierii, in cele 4 sesiuni, creez un spațiu sigur în care adolescenții pot să-și exprime gândurile, emoțiile și dorințele fără teama de a fi judecați. Îmbin blândețea cu fermitatea, pentru a le oferi atât înțelegere, cât și structură.
Prin tehnici personalizate, explorăm:
- valorile personale și talentele naturale,
- interesele și motivațiile reale,
- opțiunile de carieră potrivite,
- pașii concreți care îi pot ajuta să își construiască un viitor în acord cu ceea ce sunt cu adevărat.
Scopul este să îi ajut să își descopere propria direcție și să aibă încrederea și claritatea necesare pentru a face alegeri importante.
Orientarea în carieră nu este doar despre alegerea unei meserii, ci despre a pune temelia unui drum autentic, pe care să-l construiască cu echilibru și curaj, pasiune si entuziasm.